Unele femei, chiar dacă sunt infertile, tot pot concepe copii

Una din fiecare patru femei cu o istorie de fertilitate poate concepe fără tratament, arată noi cercetări.

Unele femei, chiar dacÄ sunt infertile, tot pot concepe copii

Studiul, condus de Danielle Herbert, de la Universitatea din Queensland, Şcoala de Sănătate a Populaţiei, arată că femeile care au fost diagnosticate clinic ca fiind infertile după 12 luni de încercări fără succes pentru conceperea unui copil ar putea avea nevoie, de fapt, doar de mai mult timp pentru a concepe.

 
Multe femei cu vârsta de până la 36 de ani, cu o istorie de infertilitate, în special cele care au avut deja un copil, pot să conceapă spontan, fără a utiliza un tratament de fertilitate. Acest lucru arată că ele sunt mai degrabă sub-fertile decât infertile.
 
Studiul arată că una din fiecare patru femei australiene, în vârstă de 28-36 ani, care a raportat o istorie de infertilitate a conceput fără a utiliza tratament de fertilitate, şi încă una din patru femei a avut un copil după ce a urmat un tratament de fertilitate, ce a inclus fertilizarea în vitro (FIV) sau tratamentul cu hormoni de fertilitate, cum ar fi Clomid.
 
Jumătate din acele femei care nu au utilizat tratament au avut deja un copil înainte de a raporta infertilitate. 
 

Taguri:
infertilitate, sarcină, concepţie
Urmareste Sexgen.ro prin:
rss
newsletter
mobile
Citeste si alte articole pe aceeasi tema
COMENTARII Comenteaza
    Nu exista comentarii
COMENTEAZA
Eroare: Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!
Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!